Cel mai trist meci la care am fost in viata mea....nu neaparat pentru infrangere, ci pentru faptul ca „cel mai frumos ” public din tara (cum am fost numiti) a ajuns sa-si huiduie propria echipa...
Insa...e greu sa iau apararea echipei...nu vreau sa comentez in legatura cu dl. antrenor...vina o poarta cu totii. S-a vazut lipsa schemelor...dar faptul ca nu poti sa dai cos de sub inel, sau fara om pe tine, etc...
Ce ironie/coincidenta

...in momentul in care s-a rupt toba, parca s-a rupt si jocul echipei..
...cand se striga „du-te mai aproape”, mereu le intra (adversarilor)
Si parca tot ce era frumos...incepe sa se destrame...
Sper din tot sufletul ca o sa renastem ca pasarea Phoenix...
DAr ce se va intampla pana atunci?...In orice caz, sa-i sustinem si la bine, SI LA RAU ( chiar daca nu mai avem rabdare), fiindca ei sunt cei care altadata ne aduc atata bucurie.